"Cum poate muzica să refacă mândria unei naţiuni", titra un cotidian respectabil din Anglia săptămâna trecută, povestind despre Festivalul Enescu. Cititorii săi puteau afla din text cum oferta muzicală a festivalului poate rivaliza cu evenimente de gen mult mai cunoscute şi mai consacrate, precum Festivalul de la Salzburg. Şi despre cum bugetul culturii în România este infim, comparativ cu alte state membre ale UE. Există şi o concluzie – fie afirmată explicit, fie citită printre rânduri: aceea că investiţia în astfel de produse contribuie la definirea imaginii unei ţări în acuta nevoie de promovare a propriei identităţi şi, în acelaşi timp, impulsionează turismul cultural, o resursă deloc de neglijat când economia o duce prost.