Săptămâna asta, mai precis marţi, s-au aniversat în mod oficial la Bruxelles zece ani de când Uniunea Europeană a introdus moneda unică europeană. Atenţie! Nu este vorba despre apariţia fizică a euro. Cred că aniversarea celor zece ani despre care vorbeam ne oferă şi nouă un moment pentru a ne gândi mai mult la ceea ce înseamnă intrarea României în zona euro. Criza economică, sau mai exact desfăşurarea ei de până ne-a oferit dovezi mai mici sau mai mari cu privire la avantajele dobândite de către statele care au aderat la euro. Nu cred că gresesc afirmând că cea mai mare parte a analiştilor economici au recunoscut că statele din zona euro s-au descurcat cel mai bine.