Traian Băsescu e în mijlocul unui scandal după apariţia unei casete care îl înfăţişează cum agresează un copil, scrie cotidianul francez Le Post. Publicaţia menţionează dezminţirea actualului preşedinte, dar conchide cu un punct de vedere generat de o anume explicaţie a lui Băsescu. În ciuda evidenţei, scrie Le Post, Traian Băsescu susţine că băiatul a făcut un pas înapoi în momentul în care imaginile arată că e agresat nu din pricina loviturii, ci a unui...hohot de râs.
Incidentul a ajuns şi în atenţia Radio - Televiziunii publice din Macedonia, care notează că preşedintele Traian Băsescu a negat clar că ar fi lovit vreodată un copil.
Şi presa rusă a abordat subiectul. Agenţia de presă ITAR-TASS scrie că actuala campanie pentru turul doi din România a început cu un scandal imens. Site-ul postului de radio Eho Moskvy precizează că preşedintele a fost pus în faţa imaginilor chiar în timpul unei emisiuni la Realitatea TV. Ziarul Pravda scrie că episodul va influenţa cu siguranţă rezultatul alegerilor prezidenţiale din România.