Astfel, comparativ cu trimestrul trei 2008, Acer şi-a crescut cota de piaţă cu 6%, însă vânzările de notebook-uri au scăzut cu 26,1%, de la 28.456 de unităţi vândute în trimestrul trei 2008, la 21.034, în trimestrul trei 2009.
De asemenea, Iftemie a precizat că pe segmentul dedicat desktop-urilor Acer are ca obiectiv clasarea printre primii cinci jucători din piaţă. \"Pentru desktop-uri vrem să intrăm în Top 5 în trimestrul patru din 2008 sau primul trimestru din 2010. Pe segmentul monitoarelor, pe termen scurt, vrem să fim în Top 3\", a precizat Bogdan Iftemie.
Pe segmentul videoproiectoare, Acer România se situează pe locul doi cu o cotă de piaţă de 14,6%. Segmentul LCD este şi el în Top 5, Acer ocupand locul patru cu o cotă de piaţă de 7%.
La nivel mondial, Acer se clasează pe locul al treilea pentru totalul de PC-uri vândute şi pe locul al doilea pentru notebook-uri, cu cea mai rapidă creştere printre primii cinci jucători. Grupul Acer are mai mult de 6.000 angajaţi în întreaga lume, iar veniturile pe 2008 au ajuns la 16,65 miliarde de dolari, în creştere cu 18% faţă de 2007.
Anul trecut Acer a vândut 30 de milioane de PC-uri şi estimează, pentru 2009, că numărul acestora va ajunge la 40 de milioane.