Unul dintre şoferii implicaţi în accident circula cu viteză foarte mare, a intrat într-o depăşire, pe sensul de mers de la Bucureşti spre Ploieşti, dar nu a reuşit să treacă de maşina pe care încerca să o depăşească, a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens unde a lovit o maşină care circula regulamentar.
Cele două maşini care s-au lovit au fost de asemenea la rândul lor lovite de alte trei vehicule. Cinci persoane au fost rănite, dintre care două se află într-o stare foarte gravă. Unul dintre răniţi a fost ridicat de un elicopter SMURD şi transportat la spitalul Floreasca.
Circulaţia s-a desfăşurat în continuare cu mare dificultate, fiind aproape blocată pe sensul de mers Ploieşti-Bucureşti.