"Este o bursă care se adresează elevilor din mediul rural, absolvenţi
ai ciclului primar, care au potenţial de performanţă. Fiecare
inspectorat şcolar, din fiecare judeţ, selecţionează o clasă de 25 de
elevi, care urmează cursurile gimnaziale şi liceale în una dintre cele
mai performante şcoli ale judeţului", a declarat ministrul Educaţiei,
Ecaterina Andronescu.
Bursa de 350 de lei va fi acordată
elevilor care provin din familii unde venitul pe membru de familie este
de mai mic decât o treime din salariul minim pe economie.
Absolvenţii claselor I-IV din mediul rural primesc burse de 350 lei dacă au rezultate deosebite
