Subiectele sunt cunoscute, ele fiind postate pe site-ul ministerului
încă din martie. Au fost pregătite 300 de subiecte, dintre care au fost extrase trei.
La
istorie şi geografie nu au fost pregătite numai subiecte referitoare la
România, ci şi din geografia şi istoria altor state membre UE. La
geografie, subiectele conţin hărţi sau grafice, iar la istorie,
diferite citate.
Elevii vor intra în sălile de examen între orele 7.30 şi 8.30, fără
niciun fel de manuale sau lucrări, dar nici cu telefoane mobile sau
alte dispozitive electronice de comunicare. Ei vor putea ieşi din sală numai după o oră şi jumătate de la
distribuirea subiectelor, acestea urmând să fie strict secrete până
după finalizarea examenului.
"Conform deciziei Comisiei Naţionale pentru Bacalaureat, extragerea
variantelor de itemi, în vederea stabilirea variantei finale de subiect
pentru probele scrise din sesiunea iunie-iulie 2009, nu are caracter
public. Comunicarea acestora va avea loc dupa încheierea fiecarei probe
scrise în parte", precizează ministerul.
Examenul va continua în zilele de 1 şi 2 iulie, iar rezultatele vor fi
afişate pe 5 iulie. Eventualele contestaţii vor putea fi depuse tot pe
5 iulie, iar rezultatele finale, care vor lua în calcul şi
contestaţiile, vor fi afişate pe 9 iulie.