Este vorba de un sistem cu raze laser care poate detecta prezenţa oricărei camere digitale. Mai mult acesta devine imediat inoperabilă. Dispozitivul poate fi activat atât manual, cât şi automat. Scutul antipaparazzi este o premieră tehnologică, la fel ca şi multe alte facilităţi instalate pe iahtul Eclipse, cel mai mare şi cel mai scump vas de lux aflat în proprietate privată.
A fost construit special pentru Abramovici într-un şantier naval din Hamburg şi a costat 352 de milioane de euro. Iahtul Eclipse, lung de aproape 170 de metri, impresionează nu doar prin mărime. Este dotat cu sistem militar de detectare a rachetelor, cu submarin propriu şi dispune de două heliporturi.
Abramovici, omul cu a 11-a avere din lume potrivit Forbes, mai are trei iahturi: Pelorus (115 metri), Ecstasea (86 de metri) şi Sussurro (circa 50
de metri). Întreţinerea acestora îl costă anual peste 17,5 milioane de
euro şi numai alimentarea Pelorus costă până la 86.000 de euro.
Fiul unor părinţi evrei, Abramovici, în vârstă de 41 de ani, şi-a început afacerile vânzând răţuşte de plastic în apartamentul său
din Moscova, dar, după numai câţiva ani afacerile sale s-au extins de la
grupuri petroliere la ferme porcine. Cel mai bogat om din Rusia a prosperat
în timpul mandatelor lui Vladimir Putin la Kremlin, iar criticii spun că
şi-a folosit relaţiile în guvern pentru a prelua foste companii de stat.
El este cunoscut în afara Rusiei pentru că deţine clubul de fotbal
Chelsea şi pentru că organizează petreceri pentru jucătorii de fotbal
şi oamenii de afaceri britanici pe iahturile sale.
Abramovici ar fi pierdut peste 15 miliarde de euro din cauza crizei
financiare.