Măsura va afecta aproximativ 90% din personalul armatei, adică 75.000 de militari, a declarat purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spânu. Sporul de confidenţialitate este de până la 15%, iar cel de radiaţii de până la 10%.
Conducerea Ministerului Apărării Naţionale, care a decis să amâne temporar plata sporului de radiaţii şi confidenţialitate, nu a discutat dacă acestea vor fi achitate retroactiv, totul depinzând de buget, a declarat purtătorul de cuvânt al MApN
Sporul de confidenţialitate se acordă conform Ordonanţei Guvernului nr. 19/2006. Astfel, potrivit ordonanţei, pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate, în funcţie de certificatul sau avizul de securitate deţinut, cadrele militare în activitate, militarii angajaţi pe bază de contract şi personalul civil din Ministerul Apărării Naţionale beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază. De acest spor poate beneficia, însă, doar 5% din numărul total de angajaţi care figurează în statul de organizare al MApN.
De asemenea, conform legii, unităţile militare, categoriile de personal, condiţiile de acordare şi cuantumul sporului de confidenţialitate se stabilesc prin ordin al Ministrului Apărării Naţionale.