Bătrânii abandonaţi ajung la mâna destinului. Unii îşi găsesc sfârşitul
pe stradă, pentru că primăriile nu ştiu de ei sau nu au bani să îi
ajute. Alţii supravieţuiesc, dar devin cerşetori sau ajung să trăiască
din mila vecinilor. Toţi sunt victimele unui sistem social care încă
mai învaţă cum să îi protejeze.
Iarna lui 2007 l-a găsit pe Vasile Dobriţa pe stradă, după ce şi-a
pierdut apartamentul în urma unui proces. Cu un picior amputat şi fără
acte de identitate a ajuns să doarmă într-o cameră abandonată, împreună
cu mama sa de 73 de ani. Din noiembrie însă, aceasta a dispărut.
În afară de reprezentanţii Crucea Roşie, singurii vizitatori sunt câţiva
prieteni, care îi mai aduc uneori câte o pâine.
În Bucureşti există doar trei centre pentru oamenii străzii, aflate în administraţia primăriilor de sector. Insuficiente, dacă ne gândim că au o capacitate de 260 de oameni, puţin peste jumătate faţă de numărul celor care ar avea nevoie de adăpost. De curând, a apărut şi primul centru municipal temporar de urgenţă pentru oamenii străzii. Zilnic, 80 de oameni au un pat şi de o masă caldă.
Lipsa unui act de identitate îi împiedică pe mulţi dintre ei să beneficiaze de un medic de familie, de medicamente compensate sau de pensie socială. Unele organizaţii nonguvernamentale propun câteva soluţii. "Ceea ce este important de făcut este să îi identificăm, să îi ajutăm să dobândească o identitate, pentru că ei, în,afară de faptul că au problema lor de vulnerabilitate de viaţă sunt de fapt, oameni fără identitate", declară Ana Ungureanu de la Crucea Roşie.