La închisoarea Jilava, gardienii au spus că nu ştiu dacă pedeapsa o execută deţinuţii sau angajaţii închisorilor. "Condiţiile cele mai grele le au angajaţii. Foişoarele au peste 30 de ani vechime şi nu sunt condiţii normale de lucru. Iarna îngheţi de frig, vara te coci, e saună, mâncarea se strică, apa îţi fierbe în sticlă", a spus George Manoliu.
Angajaţii puşcăriilor au purtat, pe 30 iunie, banderole albe, în semn de protest. Ei sunt nemulţumiţi şi pentru că au ture de 12 ore, iar munca suplimentară a rămas neplătită încă din luna noiembrie 2008. Nici utilităţile nu au fost plătite, iar condiţiile de lucru sunt improprii.
În tot acest timp, la Administraţia Naţională a Penitenciarelor era mare veselie. Au fost premiaţi cei mai buni angajaţi ai închisorilor. Întrebat de greva angajaţilor, şeful ANP, Ioan Băla, a declarat că sistemul este subfinanţat. Însă, susţine acesta, facturile la utilităţi au fost plătite până în mai şi nu sunt restanţi cu salariile.
Băla a promis să rezolve problema sindicatelor şi să discute cu acestea. În caz contrar, sindicaliştii ameninţă că, pe 15 iulie, peste 2.000 de oameni vor picheta Ministerul Justiţiei, după care vor declanşa o grevă de avertisment.