Cel mai mare asteroid, care va trece în 2021 prin apropierea Terrei, se va apropia cel mai mult de planeta noastră duminică după-amiază, oferind astronomilor o oportunitate rară de a arunca o privire către această relicvă din perioada formării Sistemului Solar, relatează AFP.
Asteroidul se va apropia până la aproximativ 2 milioane de kilometri de Pământ şi va reprezenta o valoroasă oportunitate ştiinţifică pentru astronomi.
Numit 2001 FO32, asteroidul se va apropia la peste cinci ori distanţa dintre Pământ şi Lună, neexistând pericol de coliziune cu Terra, cel puţin pentru secolele ce vor urma. Asteroidul, cu diametrul de mai puţin de un kilometru, va trece în apropiere de Pământ la o viteză de 124.000 km/h, "mare repede decât majoritatea corpurilor cereşti care trec în apropierea Terrei", potrivit NASA.
2001 FO32, care nu este la prima sa vizită, ar trebui să treacă cel mai aproape de planetă noastră la ora 16:02 GMT, când se va afla la o distanţă de 2.016.158 km de Terra, reprezentând de cinci ori distanţă Pământ-Lună.
Totuşi, în termeni astronomici, distanţa este una mică. De aceea, 2001 FO31 a fost catalogat drept "asteroid potenţial periculos". CNEOS calculează orbite foarte precise pentru obiectele aflate în apropierea Pământului (NEOs), pentru a ajuta Oficiul de Coordonare al Apărării Planetare al NASA, bazându-se pe telescoape şi radare pentru a reuşi să caracterizeze cu acurateţe orbita fiecărui NEO, cu scopul de a calcula eventualele riscuri pe termen lung.
În timpul călătoriei sale, 2001 FO32 va ocoli Pământul cu o viteză de aproximativ 124.000 km/h - mult mai rapid decât majoritatea asteroizilor care trec pe lângă Pământ. Motivul vitezei neobişnuite a asteroidului este orbita sa în jurul Soarelui, care este foarte înclinată şi alungită, formând un unghi de 39 de grade faţă de planul orbital al Pământului. Pe această orbită asteroidul ajunge mai aproape de Soare decât de Mercur (la periheliu) şi respectiv de două ori mai departe de Soare decât Marte (la afeliu). Asteroidul completează o orbită odată la 810 zile.
Chiar dacă dimensiunile reale ale acestui asteroid sunt mai mici decât cele estimate iniţial, 2001 FO32 rămâne cel mai mare asteroid care trece pe lângă Terra în 2021. Ultimul asteroid de mărimi semnificative care s-a apropriat de planeta noastră a fost 1998 OR2, pe 29 aprilie 2020. Chiar dacă 2001 FO32 este mai mic decât 1998 OR2, el va trece de trei ori mai aproape de Pământ.
Evenimentul din 21 martie le va oferi astronomilor o oportunitate de a înţelege mai precis mărimea, factorul albedo al asteroidului (cât de strălucitoare este suprafaţa acestuia), dar şi informaţii în legătură cu compoziţia acestuia.
Peste 95% din asteroizii de mărimi similare, sau mai mari decât 2001 FO32, care au trecut pe lângă Pământ, au fost descoperiţi, urmăriţi şi catalogaţi. Niciunul dintre asteroizii mari din catalog nu prezintă risc de impact cu Pământul pe durata secolului următor. Eforturile pentru a descoperi toţi asteroizii care pot reprezenta un pericol pentru Pământ continuă.