Chestionarul online lansat joi permite cititorilor să își calculeze riscul de deces pe baza unor factori de sănătate și stil de viață puternic asociați cu mortalitatea.
Deși testul UK Longevity Explorer nu este prima astfel de încercare, creatorii săi suedezi de la Karolinska Institutet din Stockholm susțin că testul este mai riguros științific, având în vedere faptul că s-a bazat pe datele provenite de la aproape jumătate de milion de britanici.
Chestionarul — disponibil pe www.ubble.co.uk — se bazează pe analiza a 655 de factori legați de sănătate, stil de viață și demografie și a luat în calcul datele furnizate de 498.000 de persoane cu vârsta între 40 și 69 de ani. Persoanele incluse au participat la UK Biobank, un proiect de cercetare sprijinit de guvern care vizează îmbunătățirea înțelegerii bolilor și a cauzelor acestora.
Datele au fost colectate între 2006 și 2010, iar peste 8.500 de persoane au murit în următorii cinci ani. Acest lucru a permis cercetătorilor să identifice factorii asociați cu un risc mai mare de mortalitate în această perioadă.