De obicei, de culoare gri şi oarecum translucizi, cu o lungime de până la 1,5 mm, tardigradele sunt asemănate cu hipopotamii, acarieni sau, cel mai frecvent cu urşii. Cei mai mulţi oameni, precum şi cercetători, le numesc "urşi de apă" sau "urşi de muşchi."
Tardigradele nu sunt numai în atenţia zoologilor şi biologilor, o serie de oameni sunt fascinaţi de ele. Admiratorii au produs chiar opere de artă sau cărţi pentru copii despre ele şi s-au organizat chiar în Societatea Internaţională de Vânători de Tardigrade "pentru a avansa studiul asupra lor".
Unde se pot găsi tardigradele
Potrivit reprezentanţilor societăţii, formate în acest an la Universitatea din Carolina de Nord, la Chapel Hill, oamenii pot găsi tardigrade dacă adună licheni sau muşchi, mai ales într-o zi umedă, le pune într-un vas cu apă, de mică adâncime, şi apoi îl "agită" puţin. Resturile vor rămâne la baza vasului, iar tardigradele vor umbla probabil după ele.
Tardigradele trăiesc, în starea lor naturală, în medie aproximativ un an. Confruntate cu uscăciune, schimbări rapide de temperatură, schimbări de salinitate a apei sau alte probleme, tardigradele îşi pot reduce metabolismul lor la 0,01 la sută din normal, intrând într-un fel de animaţie suspendată în care îşi pierd "marea majoritate de apă din corpul lor", afirmă dr Mark Siddall, curatorul expoziţiei.
Aflate în această situaţie, ele pot fi supuse unei presiuni atmosferice de 600 de ori mai mare decât suprafaţa Pământului, pot supravieţui expunerii unei temperaturi mai mari de -148 de grade Celsius mai mult de un an. Acest lucru a determinat Agenţia Spaţială Europeană să le trimită o dată în spaţiu. Rezultatul fost că două treimi au supravieţuit expunerii simultane la radiaţia solară şi vidului spaţial. Mai mult aici
