Google anunţă implementarea în propriul motor de căutare a unor funcţii pe care utilizatorii le pot folosi pentru exersa şi a-şi îmbunătăţi abilităţile de vorbire a limbii engleze.
Cu ajutorul AI-ului, Google va oferi instrumente interactive de exersare a abilităţilor atunci când utilizatorii folosesc motorul de căutare pentru a traduce cuvinte în sau din limba engleză.
Un astfel de instrument este o sesiune de 3-5 minute în care utilizatorul este ajutat să pronunţe răspunsurile. La final, utilizatorul primeşte o evaluare personalizată şi are opţiunea de a activa notificările pentru a primi remindere care să-i amintească să facă o astfel de lecţie zilnic.
Evaluarea include informaţii precum nivelul de relevanţă a răspunsurilor date şi cât de clar a fost rostit un cuvânt, dar şi sugestii, respectiv exemple care să arate răspunsuri alternative.
La fel ca la Duolingo, utilizatorii pot apăsa pe orice cuvânt pe care nu-l cunosc pentru a vedea traducerea în contextul frazei în care a fost folosit.
În ciuda asemănărilor cu Duolingo, Google spune că funcţiile pe care urmează să le implementeze în motorul de căutare al companiei au doar rolul de a fi folosite împreună cu aplicaţiile dedicate de învăţare a limbilor străine.
Noua funcţionalitate va fi implementată în zilele următoare în câteva ţări din America de Sud, urmând ca ulterior, disponibilitatea acestora să fie extinsă.