Iniţiativa NASA este o premieră în domeniu. Deşi până acum au fost făcute mii de panorame, aceasta este singura imagine la 360 de grade cu puntea roverului aflat pe Planeta Roşie, relatează Daily Mail, potrivit Mediafax.
Andrew Bodrov, unul din membrii International Virtual Reality Photography Association, a pus cap la cap seria de imagini pentru a crea un mozaic de aproximativ 30.000 de pixeli, mozaic ce cuprinde 138 de imagini, inclusiv cele cu puntea roverului şi braţul său robotic.
"Am realizat colajul în miniatură cu toate imaginile individuale care includ roverul, astfel încât să se poată vedea cât de multe cadre au fost luate pentru a se acoperi totul", a explicat Andrew Bodrov.
"Aproape de orizont a fost nevoie de 30 de cadre individuale pentru a acoperi toate cele 360 de grade, din jurul roverului", a mai spus expertul, precizând însă că pentru întreaga emisferă ar mai fi nevoie de imagini.
Andrew Bodrov a evidenţiat faptul că pe puntea roverului NASA este foarte mult praf, dar centrul acestuia este relativ curat.