Acestea sunt cinci dintre aceste organizaţii mistice, potrivit Descoperă.
1. Servitorii Luminii
Această organizaţie este diferită faţă de celelalte înfiinţate până acum, deoarece membrii ei se opun ideii păstrării valorilor după care se ghidează numai în interiorul asociaţiei. Din contră, adepţii susţin că principiile misticismului occidental, pe care ei le urmează, trebuie să fie cunoscute de cât mai mulţi oameni. Servitorii Luminii nu au ranguri şi nu respectă anumite seturi de practici. Reprezentanţii acestui grup îşi derivă autoritatea dintr-un grup mistic, cunoscut sub numele de "Alexandrae Fraternitatis". Despre acesta se spune că este consituit din fiinţe care au o legătură strânsă cu o realitate superioară celei în care trăim noi.
2. Ramura publică a mişcării Zorilor Aurii
Este un grup desprins din fosta mişcare ocultă Zorii Aurii. Membrii acestuia susţin că practicile magice ale ordinului Zorilor Aurii erau mult prea influenţate de etosul specific perioadei victoriene şi, prin urmare, ele trebuiau îmbunătăţite cu ajutorul mijloacelor tehnologice disponibile la ora actuală. Adepţii cred că toţi oamenii trebuie să aibă acces la informaţie, pentru a putea evolua din punct de vedere spiritual.
3. Ordo Aurum Solis
Organizaţia funcţionează după regulile Tradiţiei Ogdoadice, despre care se spune că a fost iniţiată de zeul Toth. Membrii ordinului susţin că principiile pe care le respectă au fost transmise din Antichitate, în mod secret, de la maestru la maestru, până când societatea din care ei fac parte acum a fost înfiinţată, în anul 1897. În cadrul grupului, adepţii sunt împărţiţi în trei clase, în funcţie de rangul şi aptitudinile pe care le au. Din prima categorie fac parte cei care studiază teologia, urmează cunoscătorii filosofiei tradiţionale şi, în cele din urmă, maeştri, specializaţi în magie albă.