Dezacccelaratorul supersonic de mică densitate ('Low-Density Supersonic Decelerator', LDSD), cunoscut și sub numele de 'farfuria zburătoare', a fost lansat de pe insula hawaiană Kauai și a revenit pe Terra într-o zonă din Oceanul Pacific.
Nava în formă de disc, legată de un balon imens umplut cu heliu, a urcat până la 36.600 de metri. De acolo, s-a desprins de balon și, propulsată de racheta cu care era dotată, și-a continuat ascensiunea până la 54.900 de metri, cu o viteză de aproape patru ori mai mare decât cea a sunetului.
În acest fel, a fost verificată reacția vehiculului la condiții similare celor din atmosfera planetei Marte.
După îndeplinirea misiunii, nava a revenit la sol, cu ajutorul unei parașute care a frânat coborârea, până la o viteză de 2,5 ori mai mare decât cea a sunetului. Deși parașuta nu s-a deschis complet, NASA a reușit să recupereze nava la ora prevăzută inițial și a afirmat că misiunea s-a derulat cu bine.
NASA intenționează să efectueze mai multe teste de acest gen în atmosfera terestră. 'Este mai ieftin și vrem să fim siguri că va funcționa înainte de a trimite nava spre Marte', a declarat conducătorul proiectului, Mark Adler, la începutul acestei luni.