Toţi oamenii asimilează bine laptele în pruncie, dar nu toţi îşi menţin această capacitate şi la vârste mai mari, scrie descopera.ro.
Unii dintre ei prezintă totuşi, spre deosebire de alte mamifere, o mutaţie genetică asociată cu toleranţă la lactoză: ei pot produce toată viaţa o enzimă numită lactază, care ajută la metabolizarea lactozei din lapte şi care le permite să consume lapte la orice vârstă – caracteristică numită persistenţa lactazei.
Alţii, care nu au gena ce codifică sinteza acestei enzime, nu pot tolera lactoza, asfel încît consumul de lapte dulce le provoacă probleme gastrointestinale.
Aproximativ o treime din populaţia lumii prezintă toleranţă la lactoză (datorită persistenţei lactazei), dar frecvenţa acestei caracteristici variază mult în funcţie de regiune. Mulţi europeni prezintă toleranţă la lactoză, în vreme ce foarte mulţi asiatici, de exemplu, nu pot tolera laptele.
Această mutaţie asociată cu toleranţa la lactoză este recentă, la scara evoluţiei: studiile genetice indică faptul că ea nu exista în Paleolitic şi a apărut doar în ultimii 10.000 de ani, în mai multe părţi ale lumii, la populaţiile de păstori, sub o presiune puternică a selecţiei naturale.
De ce a evoluat aşa de repede această mutaţie în unele populaţii umane? Ea trebuie să fi conferit un avantaj evolutiv, de vreme ce a fost selectată în cursul evoluţiei şi a fost păstrată până azi.
O ipoteză anterioară sugera că un consum de lapte ar fi permis unor populaţii umane să evite deficitul de calciu; laptele este o sursă importantă de calciu şi conţine şi vitamina D (necesară pentru asimilarea calciului şi fixarea lui în oase). Populaţiile din nordul Europei, de exemplu, nu beneficiau de multă lumină solară (care stimulează sinteza vitaminei D în organism), iar hrănirea cu cereale nu furniza nici ea prea multă vitamina D; prin urmare, la aceste populaţii, apariţia toleranţei la lactoză permitea oamenilor să consume lapte şi astfel să evite consecinţele grave ale carenţei de calciu şi vitamina D – un avantaj evolutiv evident.