Pastila se numeste PillCam Colon si e produsa de compania Given Imaging (din Israel), ea avand incorporata o camera care poate filma interiorul colonului, scrie ziare.com, citând Fox News.
Autoritatile americane in domeniu (Food and Drug Administration) au aprobat folosirea acestui mijloc de diagnosticare in SUA.
Metoda poate fi folosita si la nivel global, expertii estimand ca in fiecare an ea ar putea fi utilizata pentru diagnosticarea a trei milioane de cazuri. Pastila poate detecta formarea unor polipi in colonul pacientilor care sunt supusi unei asemenea examinari, ea completand o analiza precum colonoscopia.
In SUA, de exemplu, numarul pacientilor carora li se face o colonoscopie incompleta in fiecare an este de 750.000. O asemenea problema implica si costuri suplimentare, alaturi de riscurile implicate de alte proceduri folosite pentru o examinare colorectala completa.