Când a fost descoperit cu 10 ani în urmă, oamenii de ştiinţă şi companiile din industria IT au susţinut că grafenul este materialul viitorului. Ei sperau la acea dată că va înlocui siliconul din care sunt produse unele componente electronice, va fi folosit pentru îmbunătăţirea eficienţei bateriilor şi va permite producerea unor ecrane tactile extrem de performante, scrie Mediafax.ro.
Până ca grafenul să fie folosit în aceste scopuri, oamenii de ştiinţă au demarat numeroase cercetări, prin care încearcă să-i înţeleagă structura. Un astfel de demers a fost iniţiat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Harvard şi Rayton BBN Technology, SUA, iar ceea ce au descoperit este impresionant.
Echipa de cercetare a dezvoltat noi metode, prin intermediul cărora au reuşit să obţină grafen extrem de pur şi să îi măsoare, mai apoi, conductivitatea termică. Specialiştii, conduşi de profesorul Philip Kim, speră ca tehnicile pe care le-au conceput să fie utilizate în producerea de dispozitive foarte eficiente din punct de vedere termoelectric.
Conform Descoperă, în cadrul unuia dintre experimentele pe care le-au realizat, oamenii de ştiinţă americani au introdus un strat de grafen, având o grosime de doar un atom, între mai multe straturi produse dintr-un cristal cu o structură atomică asemănătoare grafenului. Mai apoi, fizicienii au turnat pe suprafaţa probei de grafen o aşa-numită "supă termică", care conţinea atât particule încărcate negativ, cât şi particule încărcate pozitiv.