"Este cel mai mic și mai strălucitor obiect cunoscut care are o gaură neagră supermasivă", a declarat Anil Seth, principalul autor al comunicării.
Descoperirea lasă să se înțeleagă că multe alte galaxii pitice ultracompacte ar putea conține găuri negre supermasive, care ar fi astfel mai frecvente decât se credea. Găurile supermasive sunt des întâlnite în galaxii mari și este neobișnuit ca una așa de mare să se afle în centrul unei galaxii atât de mici, arată Jay Strader de la Universitatea de Stat din Michigan.
Găurile negre supermasive au o masă ce o depășește de un milion de ori pe cea a Soarelui din galaxia noastră. Gaura neagră din centrul galaxiei M60-UCD1, descoperită cu ajutorul observatorului astronomic Gemini și al telescopului spațial Hubble, are o masă echivalentă cu 21 de milioane de mase solare, reprezentând 15% din masa totală a galaxiei în mijlocul căreia se află (de 140 de milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui).
Prin comparație, gaura neagră din centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, are o masă de cinci ori mai mică, echivalând cu de 4 milioane de ori cea a Soarelui, adică doar 0,01% din masa totală a Căii Lactee, apreciată ca fiind de 50 de miliarde de ori mai mare decât masa Soarelui.
Găuri negre supermasive au fost descoperite și în alte galaxii pitice. 'M60-UCD1 iese totuși din tipare, fiind mult mai compactă, iar gaura neagră, mult mai masivă', afirmă Amy Reines de la Universitatea de Stat din Michigan într-un editorial publicat tot în Nature.
Astronomii propun un scenariu care să explice descoperirea lor uimitoare. Ei cred că galaxia pitică M60-UCD1, aflată în constelația Fecioarei, la circa 54 de milioane de ani lumină de Pământ, ar fi putut fi o galaxie mult mai mare, 'probabil cu 10 miliarde de stele', și o gaură neagră pe măsură. Stelele i-ar fi fost 'smulse' de o altă galaxie, foarte apropiată, și mai masivă, M60. 'S-a întâmplat poate acum 10 miliarde de ani. Nu știm', a spus Anil Seth.
Gaura neagră din M60 este 'un monstru', având o masă echivalentă de 4,5 miliarde mai mare decât cea a Soarelui, încheie AFP.