De multe ori m-am întrebat dacă Universul este sau nu infinit și cum ar fi să pot trăi altundeva în acest spațiu straniu și neînțeles. Ideea unui Cosmos nemărginit este tulburătoare pentru noi toți, mai ales pentru că suntem obișnuiți ca orice lucru din viața noastră să aibă început și sfârșit. Însă cercetătorii scot la inveală detalii care ne-ar putea ajuta să înțelegem într-o anumită măsură ce se întâmplă pe globul pământesc.
Timpul – absolut sau relativ?
Una dintre marile enigme ale Universului se referă la timp –„de unde curge?“, „cu ce viteză?“, „cine-l pune în mișcare?“ etc. Secole de-a rândul, oamenii de știință au folosit noțiunea de „timp absolut“, introdusă de fizicianul Isaac Newton. Odată cu apariția teoriei relativității, se crede că timpul își poate schimba inclusiv dimensiunea întru-un sens sau în celălalt. Așa a apărut și ideea că timpul este relativ. Cu toate acestea, multe dintre întrebările de mai sus nu și-au primit răspunsurile.
Există materie neagră
Un studiu realizat de Agenția Spațială Europeană (ESA) arată că materia neagră există, deși nu poate fi văzută. Cercetătorii susțin că aceasta îşi dovedeşte existenţa prin efectele gravitaţionale, dar nu emite nicio formă de radiație electromagnetică. Ea reprezintă peste 80% din totalul materiei din Univers. Tocmai pentru că nu a putut fi detectată până acum, materia neagră încă mai păstrează o mulțime de taine pentru savanți.