Jucătoarea din România a învins-o ce a învins-o pe italianca Francesca Schiavone, cu 3-6, 7-5, 6-4. Niculescu (29 ani, 50 WTA) s-a impus la capătul unui meci care a durat două ore și 35 de minute, după ce la un moment dat părea că va pierde.
După ce ''veterana'' Schiavone (36 ani, 99 WTA) a luat primul set cu 6-3, Monica a fost condusă și în setul al doilea cu 5-2, ar a reușit o revenire spectaculoasă, câștigând în cele din urmă manșa cu 7-5.
Setul decisiv a fost echilibrat, cele două jucătoare mergând cap la cap până spre final. Niculescu a luat primul game, apoi Schiavone a reușit să întoarcă scorul, 2-1, Monica a restabilit egalitatea (2-2), iar apoi a fost 3-3 și 4-4, după break-uri reușite de cele două jucătoare. Niculescu și-a fructificat serviciul și a condus cu 5-4, încheind meciul cu un nou break.
De remarcat faptul că aceasta este prima victorie a româncei în duelurile cu Schiavone, care se impusese de patru ori anterior. Prima victorie s-a înregistrat în 2009, cu 6-2, 7-5 în optimi la Moscova, apoi italianca a câștigat în turul al treilea la Australian Open în 2011, cu 6-0, 7-6 (2), în optimi la New Haven în 2011, cu 6-1, 6-1, și în primul tur la Stuttgart în 2012, cu 6-3, 7-5. Așadar, Monica nu luase niciun set până la Luxemburg, anunţă Agerpres.
Adversara din sferturi va fi daneza Caroline Wozniacki, a doua favorită, sau germanca Sabine Lisicki.
Niculescu, prin acest succes, și-a asigurat un cec de 4.758 euro și 60 de puncte WTA.
Monica mai are programat miercuri un meci, în primul tur al probei de dublu, alături de Patricia Țig, împotriva perechii Anna-Lena Groenefeld (Germania)/Kveta Peschke (Cehia).