Formația din Bănie, care nu a avut un tur prea bun în Divizia A1, s-a impus într-o oră și 57 de minute în fața vicecampioanei Poloniei (Polonia e campioana mondială en titre la masculin, n. red.), la capătul unui meci echilibrat, anunţă Agerpres.
Echipa antrenată e Dănuț Pascu a dominat prima parte a setului inaugural, apoi oaspeții au preluat inițiativa, însă craiovenii au reușit să își adjudece setul în prelungiri, cu 30-28, după ce au salvat două mingi de set.
Campioana României și-a trecut și al doilea set în cont, tot la limită, cu 25-23, dar apoi l-a cedat fără drept de apel pe al treilea, cu 19-25, neavând nici măcar o dată avantaj.
În setul patru, SCM "U" Craiova a condus cu 14-7, dar oaspeții au avut o revenire puternică și au egalat, 15-15. Craiovenii au luat din nou avans, 18-16, dar PGE Skra Belchatow au reușit trei puncte consecutive, pentru 18-19. Oltenii au trecut din nou la cârma jocului și au condus cu 20-19, 21-20, 22-20, iar apoi cu 24-21, încheind meciul cu 25-22.
Marți are loc și celălalt meci al grupei, Azimut Modena (Italia) — ACH Volley Ljubljana (Slovenia).
SCM "U" Craiova va juca următorul meci pe 20 decembrie, în deplasare, cu ACH Volley Ljubljana.
Victorie remarcabilă pentru SCM "U" Craiova, la debutul în Liga Campionilor la volei
