Victor Piţurcă a decis să-şi rezilieze contractul cu Al-Ittihad, însă conducătorii nu au fost de acord, astfel că nu l-au lăsat să părăsească regatul saudit, conform news.ro.
Piţurcă s-a adresat Ambasadei României, iar în cele din urmă Ministerul Saudit al Sportului a decis să-i elibereze viza.
"Încă de la data contactării Ambasadei României la Riad de către cetăţeanul român, la 14 iulie 2016, misiunea diplomatică a menţinut permanent legătura cu acesta şi cu reprezentanţii clubului cu care colabora. Ambasada României la Riad a pus la dispoziţia cetăţeanului român un avocat şi un translator, însă acesta a declinat oferta, motivând că beneficiază deja de aceste servicii", a precizat MAE.
Conform sursei citate, marţi, Piţurcă a fost contactat de către reprezentanţii Ministerului saudit al Sportului, care i-au confirmat faptul că va beneficia de viză de ieşire din Regatul Arabiei Saudite. În prezent se aşteaptă finalizarea procedurii de eliberare a vizei.
"Misiunea diplomatică română menţine cazul în atenţie, fiind pregătită să acorde în continuare asistenţă consulară de specialitate, în limita competenţelor legale", se mai arată în comunicatul MAE.
Piţurcă a antrenat Al Ittihad din octombrie 2014 până în vara anului 2015, iar din decembrie 2015 a preluat din nou echipa.