"Am primit o notificare de la federaţia spaniolă (RFEF) cu o propunere de sancţiune. Avem un termen de zece zile pentru a ne prezenta apărarea şi vom face acest lucru", a declarat un purtător de cuvânt al grupării Real Madrid, fără să precizeze durata posibilei suspendări.
Conform jurnalelor As şi Marca, Zidane ar putea fi suspendat trei luni pentru că a antrenat Real Madrid Castilla fără să aibă licenţa de nivelul 3 necesară pentru a pregăti o echipă din Segunda B (al treilea eşalon).
As a precizat că în acest moment Zidane are licenţa UEFA A, echivalentă celei de nivel 2, şi că Federaţia Franceză de Fotbal trebuie să valideze orele de practică ale francezului, necesare pentru obţinerea licenţei de nivelul 3 până la primăvară.
Antrenorii care activează în primele trei eşaloane din Spania trebuie să aibă licenţă de nivel 3.
Sursa: Mediafax