Au trecut mai bine de trei ani de la accidentul pe care Michael Schumacher l-a suferit la schi, iar starea sa de sănătate este în continuare gravă. Dincolo de speranţa cu care trăiesc zi de zi, rudele, apropiaţii, dar şi avocatul familiei au dezvăluit că sportivul este în comă şi că şansele de recuperare sunt extrem de scăzute, notează Mediafax.
În cadrul unui proces intentat împotriva unei publicaţii care a susţinut că Schumacher poate merge singur, avocatul familiei, Felix Damm, a dedezminţit zvonurile.
„Michael Schumacher nu poate merge şi nu se poate ridica nici măcar cu ajutorul specialiştilor care îl monitorizează”, a dezvăluit avocatul.
„Din păcate, este în comă, se luptă cu ultimele puteri pentru viaţa lui, dar nu credem că mai are prea multe şanse. Toţi cei dragi îl vizitează zilnic, este foarte dureros ce se întâmplă”, a declarat şi un membru al familiei Schumacher în cadrul aceluiaşi proces.
Publicaţia spaniolă „Las 2 Orillas” a scris că fostul pilot de Formula 1 cântăreşte doar 45 de kilograme, iar înălţimea lui a scăzut la 1,60 metri, cu 14 centimetri mai puţin decât măsura în mod obişnuit.
Michael Schumacher este ţinut în viaţă de aparatele care îl ajută să respire, fiind monitorizat 24 de ore din 24 de medicii angajaţi special pentru el, la reşedinţa familiei din Elveţia. Fostul pilot a suferit un accident la schi, în decembrie 2013, lovindu-se cu capul de o piatră.