În minutul 54 al întâlnirii, la scorul de 1-0 pentru Benfica, Mauricio, de la Maritimo, a căzut inert pe gazon, după ce s-a lovit cap în cap cu Jardel, de la oaspeți, din dorința de a respinge un balon venit dintr-un corner de pe stânga, anunţă Digisport.
"Mauricio a suferit un traumatism cranio-encefalic, dar este stabil și sub observație la spital. Este conștient și probabil că va putea ieși din spital în noaptea asta. Suntem în așteptarea rezultatelor mai multor analize”, a spus Angelo Rui, șeful departamentului medical al celor de la Maritimo.