În etapa a 30-a, roș-albaștrii se pot trezi la 5 puncte în spatele ASA-ului, care va juca sâmbătă, cu o zi înainte de derby-ul Dinamo - Steaua. Dacă Steaua are de înfruntat un rival de tradiție, care va face tot posibilul pentru a pune bețe în roate campioanei, ASA Târgu Mureș are meci acasă cu Viitorul, o echipă patronată şi antrenată de Gică Hagi.
E de așteptat ca Hagi să facă tot posibilul să-și ajute finul, pe Gigi Becali, relațiile amicale dintre cele două cluburi fiind foarte bine cunoscute în fotbalul românesc. În deplasările din Liga 1, Viitorul are 6 victorii, 5 remize și doar 3 eșecuri, semn că puștii lui Hagi nu vor fi o pradă ușoară, scrie digisport.ro.