Vârful în vârsta de 23 de ani, care s-a consacrat la rivala Dinamo, va purta tricoul cu numărul 29 și se va alătura lotului condus de Constantin Gâlcă în Antalya începând de vineri seara.
''Sunt bucuros pentru că am semnat și voi îmbrăca tricoul Stelei. Știam despre interesul de a mă transfera încă de anul trecut și consider că este un pas înainte în cariera mea să evoluez pentru o echipa care-și propune performanță pe plan european. Acum, rămâne să muncesc foarte mult pentru a demonstra că merit să joc la Steaua și sper să nu înșel așteptările, fiindcă sunt conștient de faptul că efortul făcut de club trebuie recompensat prin evoluții bune. Îmi doresc să câștig trofee și mă bucur pentru faptul că mă aflu la un club care-mi va ușura această misiune'', a declarat Țucudean pentru site-ul Stelei.