Chilianul se afla la volanul unui bolid Ferrari şi se îndrepta spre casă. El a pierdut controlul maşinii, aceasta a părăsit carosabilul şi, în cele din urmă, a ajuns pe un teren viran, după ce a sărit peste un şanţ. În momentul în care autorităţile au ajuns la faţa locului, autoturismul era făcut praf.
Arturo Vidal era în maşină cu soţia sa, dar niciunul dintre cei doi n-a fost grav rănit. Poliţia chiliană a remis un comunicat în care a dezvăluit că Vidal a fost arestat, pentru că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice. Fotbalistul urmează să fie judecat de tribunalul din San Bernardo.
Marea problemă pentru Vidal este că el se află implicat în competiţia Copa America, alături de naţionala sa. De altfel, mijlocaşul s-a prezentat într-o formă excelentă la acest turneu, fiind golgheterul întrecerii până acum, cu 3 goluri marcate. Rămâne de văzut dacă poliţia îi va permite să mai evolueze la Copa America.