Partida, care dura de două ore şi 6 minute (joc efectiv), va fi reluată joi, la ora 20,00 (ora României), au anunţat organizatorii.
Halep (26 ani), principala favorită şi finalistă anul trecut la Cincinnati, a început destul de slab meciul şi a fost condusă în primul set cu 4-1 şi 5-2. Românca a revenit şi s-a apropiat la 5-4, dar a încheiat setul cu o dublă greşeală (4-6).
În actul secund, Halep a jucat mai bine, a făcut mai puţine erori şi a reuşit să se impună cu 6-3, după ce a rupt echilibrul la 3-2 în favoarea sa.
Calificată direct în turul al doilea, Simona Halep va da peste Ajla Tomljanovic, nimeni alta decât jucătoarea care a eliminat-o, în trei seturi, pe Irina Begu în manşa inaugurală a competiţiei din Ohio, conform Mediafax. Va fi a doua întâlnire directă dintre cele două jucătoare, după cea din 2010, din Fed Cup, când Halep învingea dramatic, 6-7, 6-1, 7-6, dar şi al 49-lea meci pe care Simona îl va juca în 2018.