SIMONA HALEP a învins-o, în turul trei, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Zarina Dias (Kazahstan), jucătoare venită din calificări şi locul 152 WTA.
În optimi, SIMONA HALEP va juca în compania Jelenei Jankovici, din Serbia, cap de serie numărul 8, sportivă pregătită de Andrei Mlendea, fostul antrenor al româncei.
Pentru calificarea în optimi, SIMONA HALEP va primi 135.000 de dolari australieni.
Din păcate, Monica Niculescu şi Florin Mergea au fost eliminaţi, sâmbătă, în turul doi al probelor de dublu feminin respectiv masculin de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.
Monica Niculescu şi Klara Zakopalova (România/Cehia) au fost eliminate de perechea Cara Black/Sania Mirza (Zimbabwe/India), cap de serie numărul 6, care s-a impus, scor 7-5, 6-1.
Florin Mergea şi Oliver Marach (România/Austria) au fost învinşi în turul doi de perechea spaniolă Pablo Carreno Busta/Guillermo Garcia-Lopez, scor 7-6 (7/3), 6-3.