Simona Halep a dezvăluit care a fost declicul din cariera ei. Constănţeanca spune că a realizat că poate ajunge în top atunci când a învins-o pe Radwanska, sportivă ce i se părea imposibil de bătut. S-a întâmplat în sezonul 2013, la turneul Premier 5 de la Roma, iar Simona a avut o ascensiune fulminantă după acel episod.
"În anul 2013, la Roma, a trebuit să joc calificări, pentru că nu aveam un clasament foarte bun. În turul al doilea de pe tabloul principal am trecut de Radwanska! A fost momentul în care mi-am dat seama că pot ajunge în top. Înainte să urc în clasament, mi se părea imposibil să o învingi pe 'Aga'. Era foarte inteligentă şi, ori de câte ori jucam împotriva ei, făceam multe greşeli. Dar mi-am dat seama că totul e posibil după ce am bătut-o. A fost momentul decisiv pentru mine", a povestit Halep într-un interviu acordat celor de la Wilson, scrie Mediafax.ro.
Simona Halep rupe tăcerea: A fost momentul decisiv pentru mine
