Simona Halep a analizat meciul cu Tsurenko şi a anunţat că va rămâne fără un antrenor.
"Mă simt bine, am rămas concentrată pe ce am de făcut. Am deschis terenul mai bine, am stat mai aproape de linie, am fost mai agresivă, am jucat mai inteligent în unele momente. Nu sunt îngrijorată dacă voi juca în nocturnă. Sunt lucruri normale pe care le fac.
Am fost la petrecerea jucătoarelor pentru că sunt obligatorii. Am stat o oră, apoi m-am retras. Te mai relaxează, mai ieşi din tensiunea turneului. Am o echipă, un staff, puternic, atmosfera este cea mai importantă. Încerc să mă coordonez singură. Aşa este planul, nu vreau să-mi iau antrenor în următoarea perioadă, dar nu se ştie niciodată", a spus Simona Halep la microfonul Digisport.