Simona îşi doreşte şi trofeul Fed Cup, alături de echipa României, care a revenit în Grupa Mondială, urmând să-şi afle adversara din primul tur al ediţiei 2019 pe 24 iulie.
"Îmi doresc să câştig o medalie la Olimpiadă şi trofeul Fed Cup. Nu e uşor la Fed Cup. Noi, jucătoarele de la echipă, trebuie să fim unite, să ne transmitem energie pozitivă. E greu să te adaptezi pentru că joci foarte puţin. La Fed Cup am jucat mereu bine când am fost sănătoasă. Chiar sunt recunoscătoare competiţiei, pentru că m-a ajutat să câştig la Roland Garros", a declarat Simona Halep, într-un interviu pentru Eurosport, preluat de Mediafax.
La singura sa prezenţă la Jocurile Olimpice, în 2012, Simona Halep a fost eliminată încă din primul tur, fiind învinsă în două seturi de Iaroslava Shvedova, din Kazahstan.