În lacrimi, Simona Halep a ținut să mulțumească familiei și tuturor pentru victoria obținută.
"Am multe lucruri de spus. E cea mai mare performanţă din cariera mea, e uimitor. Vă mulţumesc pentru sprijinul din această săptămână. Mulţumesc China, am făcut meciuri foarte bune aici, am reuşit să o înving pe Maria Sharapova.
E foarte emoţionant, e minunant că am putut face asta. Mulţumesc familiei mele şi celor din echipa mea, inclusiv lui Darren, care nu e aici. E ziua mea specială", a spus Simona, imediat după meci.
Simona Halep este numărul 1 mondial, în clasamentul WTA. Românca joacă finala de la Beijing
Simona Halep a reuşit să câştige până acum 15 finale WTA, între care cele 3 Premier Mandatory de care aminteam: Indian Wells (2015) şi Madrid (2016 si 2017). Este în TOP 10 de 1348 de zile, adică de 193 de săptămâni. În circuitul actual nicio altă sportivă în activitate nu poate rivaliza cu ea din acest punct de vedere. Pe lângă cele 15 victorii, mai are încă două finale pierdute.
Jucătoarea din România a disputat şi două finale de Grand Slam, de fiecare dată la Roland Garros. Cu Maria Sharapova, pe care a ajuns să o spulbere chiar acum, la Beijing (6-2, 6-2). În 2014 a pierdut cu 4-6, 7-6, 4-6. Iar în 2017 a fost învinsă în finală de Jelena Ostapenko, 6-4, 4-6, 3-6! Letona era adversara care i-a produs cele mai multe coşmaruri după finala de la Paris!
19.195.715 dolari a câştigat Simona Halep din premii la turnee până acum.