Într-un editorial pentru wtatennis.com, Navratilova a spus despre româncă faptul că arată ca un adevărat lider mondial.
"Simona Halep categoric joacă şi arată ca un număr 1 mondial. Cu doar puţin mai mult de o săptămână înainte de US Open, vedem o nouă atitudine şi o nouă încredere la Halep, care a câştigat titlul la Montreal weekend-ul trecut şi pare să le spună celor din circuitul WTA: <>. Cu această încredere, un teren mai rapid poate fi în avantajul lui Halep. Încă se poate apăra destul de bine, însă loviturile ei mai agresive vor fi mai eficiente la US Open decât pe zgura de la French Open. Pentru Halep şi pentru oricine luptă pentru trofeu la US Open în această vară este important să înţeleagă personalitatea turneului. Fiecare Grand Slam are o personalitate diferită. Gălăgia, elementele care îţi distrag atenţia şi toate celelalte lucruri de la US Open sunt la fel pentru toată lumea. Dacă te adaptezi, vei fi în regulă. Trebuie doar să treci rapid peste aceste elemente, să te asiguri că nu îţi iroseşti energia gândindu-te la ele şi doar să joci tenis", a scris Navratilova, preluată de Digisport.
Simona Halep joacă vineri, în primul meci al zilei de pe terenul central, la Cincinnati, în optimi, de la ora 18:00, cu Ashleigh BARTY.