Simona Halep (2 WTA) s-a declarat foarte afectată de înfrângere și a răspuns evaziv când a fost întrebată despre viitorul ei în echipa de FED Cup. Frustrată, probabil, că efortul ei din semifinala cu Franţa, când a obţinut două puncte şi a mai jucat şi la "dublu", nu s-a soldat cu o calificare în finală, sportiva noastră nu a spus răspicat că va continua în echipa de Fed Cup.
Întrebată dacă va dori să o ia de la capăt anul viitor în Fed Cup, Simona Halep a fost misterioasă.
"Este foarte la cald această întrebare, sunt epuizată, vom vedea ce va fi în viitor. Mereu va rămâne visul de a face o finală de Fed Cup, voi vedea dacă voi fi sănătoasă, gata de joc şi aptă sută la sută aşa cum am fost în Franţa, voi da totul pe teren", a spus Simona Halep pentru Digisport.