''Mă voi bate pentru drepturile mele și voi prezenta viziunea mea asupra lucrurilor în fața curții, cu o mare convingere și încredere totală în justiție'', a spus el referindu-se la audierea de joi în fața Comitetului de etică al FIFA.
''Sunt suspendat, însă nu sunt izolat și cu atât mai puțin tăcut'', a adăugat Blatter.
Președintele demisionar și suspendat al FIFA, Joseph Blatter, urmează să fie audiat, ca și conducătorul UEFA, Michel Platini, între 16 și 18 decembrie, de către justiția internă a instanței supreme a fotbalului, scrie Agerpres.
Comisia de etică a FIFA i-a suspendat pe Michel Platini și Joseph Blatter pentru 90 de zile în data de 8 octombrie, la judecata de fond.
"Domnii Platini și Blatter vor avea posiblitatea să-și prezinte pozițiile în cadrul audierilor prevăzute între 16 și 18 decembrie", declara pe 7 decembrie purtătorul de cuvânt al Camerei de judecată a Comisiei de Etică a FIFA.