Verdictul Camerei decizionale a Comisiei de Etică este așteptat pentru luni și va decide dacă Michel Platini va putea candida la alegerile pentru președinția FIFA fixate pentru 26 februarie 2016. Francezul este suspendat 90 de zile, începând cu 8 octombrie, de către Comisia de Etică.
Platini a anunțat de miercuri prin intermediul avocaților că nu se va prezenta la audiere, din cauză că judecata a avut loc deja și în presă au apărut variante ale lungimii suspendării sale. În locul său s-a prezentat avocatul Thibaut d'Ales, dar nu a făcut declarații, conform Agerpres.
Joi, Joseph Blatter s-a prezentat în fața Comisiei de Etică, unde pe lângă plata de 1,8 milioane euro a trebuit să dea explicații și despre un contract de drepturi TV presupus păgubos pentru instanța supremă a fotbalului mondial, referitor la Mondialele din 2010 și 2014. El a părăsit audierea fără să dea declarații. Blatter și Platini au susținut mereu că nu au încălcat regulamentele în privința plății de 1,8 milioane euro.