Informația difuzată de ziarul din Zurich a fost confirmată agenției elvețiene ATP de un purtător de cuvânt al OFJ.
Titularii conturilor bancare vizați pot face recurs împotriva acestei decizii a OFJ într-un interval de 30 de zile, în fața Tribunalului penal federal elvețian. Din momentul în care decizia va intra în vigoare, Elveția va transmite Statelor Unite datele bancare ale oficialilor FIFA arestați pe 27 mai, în cadrul afacerii de corupție care a zguduit din temelii instanța mondială a fotbalului. Alte decizii parțiale vor urma în acest caz, a mai precizat OFJ, scrie Agerpres.ro.
În total, patru cereri de asistență juridică au fost primite de OFJ în cadrul anchetelor judiciare care vizează FIFA. Cererea principală, împreună cu două solicitări suplimentare au fost deja depuse înaintea arestării celor șapte conducători, ultima dintre ele datând din 25 septembrie.
Niciun detaliu nu a fost oferit până în prezent despre persoanele sau băncile vizate, adaugă AFP.