"M-a suprins şi pe mine că domnul Piţurcă ne-a luat de acum. Îi mulţumim că ne-a dat posibilitatea să mergem într-un alt mediu şi sperăm să facem treabă bună. M-am ataşat extrem de mult de colegii de la Steaua. Am un sentiment de tristeţe maximă şi mi-e greu să mă despart de această echipă, de aceşti fani. Mi-ar fi plăcut să-mi închei cariera la Steaua.
Nu puteam să ratez acest transfer. Eu voi încerca să vin la naţională cu cel mai mare drag, important e să mă dorească şi dânşii. Îi mulţumesc domnului Piţurcă fiindcă acum pe final de carieră mi-a dat o linişte financiară care îmi va ajuta familia. Probabil că în ultimul timp la naţională domnul Piţurcă a simţit cum sunt de fapt şi asta a contat pentru transferul meu.
Am discutat cu Steaua, ne pusesem de acord, dar o ofertă de acest gen cum am primit de la Al Ittihad nu vezi mereu. Le mulţumesc că m-au înţeles. Steaua va trebui să găsească jucători care să ne înlocuiască. Faptul că plec împreună cu Lukasz e foarte bine, pentru că înainte de a fi colegi suntem şi prieteni", a spus Sânmărtean, potrivit gsp.ro.