"Administraţia de monitorizare financiară a cluburilor din Liga I anunţă că pe rolul Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF se află dosarele unor cluburi care au încălcat prevederile Regulamentului naţional de licenţiere a cluburilor şi de fair play financiar – Partea a III-a. Pentru o corectă informare a membrilor afiliaţi şi a opiniei publice, Administraţia de monitorizare financiară a cluburilor din Liga I anunţă cluburile care au raportat datorii restante, la termenele-limită aplicabile, 30 iunie, 30 septembrie şi 31 octombrie, către cluburi şi/sau către angajaţi. - Asociaţia Fotbal Club Astra - Asociaţia Fotbal Club ASA 2013 Târgu Mureş; - Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA", notează sursa citată.
Potrivit FRF, sancţiunile regulamentare sunt deducerea punctelor din clasamentul sezonului competiţional 2015-2016, în funcţie de situaţia prezentată de fiecare club, conform Anexei II din Regulamentul naţional de licenţiere a cluburilor şi de fair play financiar, ediţia 2014.
Un club care încalcă fair-play-ul financiar poate fi sancţionat cu maximum şase puncte, trei pentru datoriile către alte grupări şi trei pentru cele către angajaţi.
CFR Cluj a început această ediţie de campionat cu 6 puncte penalizare, din cauza neîndeplinirii unor condiţii din regulamentul de licenţiere.