Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a stabilit ca finala Cupei Ligii să se desfășoare duminică, 17 iulie 2016, urmând ca ora partidei să fie stabilită de comun acord cu deținătorii drepturilor TV.
''Liga Profesionistă de Fotbal a acceptat această dată, consecventă fiind ideii de a oferi cât mai mult timp de pregătire componenților echipei naționale a României, în vederea participării la EURO 2016'', se arată în comunicat, preluat de Agerpres.
Inițial, finala Cupei Ligii era programată pe 11 mai, dar a fost schimbată la solicitarea selecționerului Anghel Iordănescu, pentru a oferi mai mult timp de pregătire echipei naționale.