Nouă din zece români credeau că Halep are şanse mari şi foarte mari să câştige un turneu de Grand Slam în acest an, după ce a pierdut finala la Australian Open, în ianuarie, în faţa danezei Caroline Wozniacki.
Şansele Simonei la un titlu de Mare Şlem în 2018 erau considerate foarte mari de 48% dintre subiecţi, 42% au apreciat că şansele sunt mari, 6% le consideră mici, 3% foarte mici, iar 1% nu au ştiut sau nu au răspuns.
Datele fac parte din studiul ''România în 2018'' realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), în intervalul 31 ianuarie - 2 februarie, pe un eşantion de 1.159 subiecţi, cu o eroare tolerată de minus plus 2,9%.
Potrivit sondajului, tenisul este sportul în care românii vor performa cel mai mult în 2018, cu 62%, urmat de gimnastică feminină (34%), fotbal (31%), handbal (28%), gimnastică masculină (16%), canotaj (10%), box (10%), baschet (9%), volei (8%), spadă (7%), judo (7%), rugby (6%), floretă (6%), haltere (5%), polo (3%).
Simona Halep, numărul unu mondial, o va întâlni sâmbătă pe americanca Sloane Stephens, 10 WTA, în finala turneului de la Roland Garros, de la ora 16,00. Pentru Halep va fi a patra sa finală de Mare Şlem, a treia la Roland Garros (după 2014, 2017) şi a doua în acest an (după Australian Open). Stephens este campioana en titre la US Open.