Așa cum se vede în imagini, pe stadionul din Bănie apa se prelinge pe pereţii ce susţin inelul pietonal al construcției. Filmarea a fost făcută chiar zilele acestea, potrivit jurnaliştilor de la Gazeta de Sud. Reprezentanţii Primăriei sunt liniștiți.
Potrivit consilierului, defecțiunile vor fi remediate de către firma constructoare, fără vreo cheltuială din partea Primăriei.
Problemele vin la mai puţin de o lună de la reparaţiile făcute la acoperiş. Pe internet au apărut atunci imagini cu doi muncitori care inspectau o crăpătură de aproximativ patru metri. Inclusiv inaugurarea arenei a fost una cu bucluc. Gazonul a cedat de la prima partidă disputată pe terenul din Bănie.