Mircea şi Răzvan Lucescu au fost protagoniştii unui moment unic în cupele europene. În 2005, Rapid a învins Şahtior chiar la Doneţk şi s-a calificat în primăvara europeană a Cupei UEFA de pe primul loc în grupă. Răzvan a terminat însă meciul cu lacrimi în ochi.
"Când mi-am ridicat privirea şi l-am văzut mergând la centrul terenului, iar el era cu capul în pământ şi mâinile în buzunare, am realizat că era prima dată când mă bucuram de o înfrângere a lui şi asta m-a zguduit.
M-am dus la vestiar şi l-am rugat pe maseur să mă ascundă, să mă protejeze şi am izbucnit în plâns şi nu mi-am revenit vreo 10 minute. Au stat cei de la UEFA la uşa vestiaruluisă ceară să vin la conferinţa de presă, dar, efectiv, îmi era foarte greu să plec de acolo şi să mă opresc", şi-a amintit fostul selecţioner, conform digisport.ro.