UPDATE ora 17.00: Rezultatul voturilor a fost zdrobitor în favoarea lui Răzvan Burleanu. Iată cum arată numărătoarea voturilor:
Răzvan Burleanu: 168
Ionuţ Lupescu: 78
Marcel Puşcaş: 8 voturi
Ilie Drăgan: 0 voturi
Citiţi şi:
Liviu Dragnea, prima reacţie după ce Lupescu a pierdut alegerile. Ironie surprinzătoare
Mircea Lucescu, aşa cum nu l-am mai văzut niciodată: dezlănţuit după ce Lupescu a pierdut alegerile
Gigi Becali, anunţ ULUITOR după alegerile FRF. La ce renunţă şi de ce ar merge la DNA
INCREDIBIL!Cum a reacţionat Răzvan Burleanu la 2 secunde după ce a câştigat alegerile
Anunţ TERIBIL după ce a pierdut alegerile: "Mă RETRAG din fotbal"
Ce a făcut Ionuţ Lupescu imediat după anunţul rezultatelor. A mers la Burleanu şi...
Răzvan Burleanu, replică de film după ce a câştigat un nou mandat la Casa Fotbalului
Rareş Bogdan a explodat: Este o ruşine, "Generaţía de aur" a fost călcată în picioare
------------------------------------
ȘTIREA INIȚIALĂ
Astăzi este ziua Z în fotbalul românesc, ziua în care vom cunoaşte numele noului preşedinte al FRF pentru următorii patru ani. Răzvan Burleanu, Ionuț Lupescu, Marcel Pușcaș și Ilie Drăgan sunt candidații la cea mai importantă funcție din fotbalul nostru. www.realitatea.net vă oferă mai jos toate detaliile, adică procedura după care se desfăşoară alegerile, care au început la ora 11:00, şi prezentarea celor patru candidaţi. În plus, ați putut vedea imagini în direct din sala în care se desfășoară alegerile, mulțumită colegilor de la prosport.ro.
Realitatea.net este singurul site de ştiri care a avut iniţiativa să găzduiască opiniile celor trei candidaţi, cu șanse reale, la şefia FRF: Răzvan Burleanu, Ionuț Lupescu și Marcel Pușcaș.
Burleanu a declinat invitația, însă ceilalți doi au acceptat și au vorbit pentru realitatea.net, răspunzând mai multor întrebări incomode, pe care, altfel, le evită.
Vezi și: Alegeri FRF // Au adormit în sală, în timpul discursurilor. Imagini senzaționale
LIVE VIDEO // Mai jos ai imagini în direct, filmate în interiorul Casei Fotbalului, la alegerile FRF. Sursa video: www.prosport.ro
Citește și: Ionuţ Lupescu a dat cărţile pe faţă, pentru realitatea.net. Ce spune despre Liviu Dragnea, Cătălin Tolontan şi Răzvan Burleanu
La alegerile pentru preşedinţia FRF vor avea drept de vot 257 de membri afiliaţi.
Procedura după care se desfășoară alegerile pentru preşedinţia FRF
1. Adunarea Generală a FRF începe la ora 11.00, în sala "Nicolae Dobrin", de la Casa Fotbalului
2. După parcurgerea temelor aflate pe Ordinea de Zi a Adunării Generale, anterior punctului privind alegerea Președintelui, se va lua o pauză de 15 minute
3. În perioada primei părți a Adunării Generale, candidații nu vor avea acces în sala de ședințe, cu excepția situației în care aceștia vor reprezenta un membru afiliat, pe bază de delegație
4. Apoi, fiecare candidat va beneficia de un timp maxim de 10 minute, în care să-și susțină programul electoral
5. Alegerea președintelui FRF se va efectua prin vot secret, cu buletine de vot
6. După primirea buletinului de vot, delegatul se va deplasa la locul special amenajat pentru exercitarea votului, unde, în secret, va proceda la exprimarea opțiunii sale, prin aplicarea ștampilei de vot în dreptunghiul aferent candidatului pe care îl preferă
7. După această operațiune, va împături buletinul de vot astfel încât să se asigure secretul votului și va introduce buletinul în urnă, apoi va restitui ștampila de vot comisiei de validare
8. După ce toți delegații își vor fi exercitat dreptul la vot, Comisia de validare a voturilor va proceda la deschiderea urnei și la numărarea voturilor
9. După deschiderea urnei și numărarea voturilor valabil exprimate și a celor anulate, Comisia de validare a voturilor va consemna rezultatul alegerilor prin procesul-verbal întocmit și semnat de toți membrii comisiei. Rezultatul va fi comunicat Adunării Generale de președintele comisiei de validare a voturilor
10. Va fi declarat ales în funcția de președinte al FRF candidatul care va obține majoritatea voturilor (jumătate plus unu) membrilor afiliați prezenți
11. În situația în care, după primul tur de scrutin, niciun candidat nu va obține majoritatea cerută de statut, se va organiza al doilea tur de scrutin, la care vor participa doar primii doi candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi
Cine sunt candidații la preşedinţia FRF:
Răzvan Burleanu: actualul președinte are 33 de ani și este cel mai tânăr șef pe care l-a avut fotbalul românesc de-a lungul timpului. În 2014, când avea 29 de ani, Burleanu a câștigat alegerile de la FRF, cu toate că nu era un nume cunoscut. Asta pentru că Gică Popescu, favoritul de atunci, a fost condamnat în Dosarul Transferurilor, cu doar o zi înaintea alegerilor. Burleanu a beneficiat atunci de sprijinul candidaţilor Gheorghe Chivorchian şi Marcel Puşcaş, aceștia cedându-i voturile. Drept recompensă, cei doi au fost instalați în funcţii la FRF. La acea vreme, s-a speculat că Răzvan Burleanu ar fi beneficiat și de sprijinul Serviciilor.
Ionuţ Lupescu: este considerat principalul opozant al lui Răzvan Burleanu. Lupescu are 49 de ani și și-a anunțat candidatura pe 11 februarie, printr-o declarație exclusivă acordată www.realitatea.net.
Lupescu reprezintă "Generaţia de Aur" și beneficiază de sprijinul moral al majorității gloriilor fotbalului românesc.
Ionuț Lupescu a fost ultima dată director în Cadrul Comisiei Tehnice de la UEFA.
Fostul mijlocaș a jucat în campionatul românesc, în prima divizie, în perioadele 1986-1990, 1998-2000 și 2000-2002, de fiecare dată numai la Dinamo. Are 183 de meciuri și 25 de goluri în Liga I. În palmares, are 3 titluri de campion al României, 3 Cupe ale României, Cupa Germaniei cu Bayer Leverkusen și un titlu în Arabia Saudită, cu Al Hilal. Lupescu a adunat 74 de selecții la echipa națională, marcând de 6 ori (a debutat la "națională" pe 3 februarie 1988, în Israel - România 0-2).
Marcel Pușcaș: Fostul fotbalist și președinte al Stelei are 57 de ani. El a mai candidat și acum 4 ani, dar a ieșit după primul tur de scrutin.
Marcel Pușcaș a ocupat ultima dată funcţia de director de dezvoltare în FRF, dar a fost marginalizat de Federație, întrucât, în ultimii doi ani, s-a transformat într-un puternic contestatar al șefilor săi din FRF. Pușcaș a fost șicanat în ultimii doi ani, dar nu a cedat și a rămas în Federație, având două procese pe rol, pe Codul Muncii, cu actualul angajator.
Marcel Puşcaş a jucat fotbal la Crişul Oradea, FC Bihor, Steaua București, Rapid, CS Târgovişte şi Steaua Mizil. Apoi a antrenat echipele CS Târgovişte şi Rapid.
Puşcaş a fost președinte de club la Viitorul Oradea şi la Steaua Bucureşti. În 1997, când era președinte la Steaua, după controversatul meci din preliminariile Ligii Campionilor PSG - Steaua 5-0, a fost acuzat că a vândut meciul.
În perioada 2002 - 2004, a cochetat cu activitatea de impresar.
Ilie Drăgan: Are 33 de ani și este un nume necunoscut publicului, fiind cel mai slab cotat la aceste alegeri. Drăgan a declarat că scopul lui este de a ajunge preşedinte al Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti (AMFB).
Ilie Drăgan a absolvit ANEFS, cu specializarea în management sportiv. El deţine, împreună cu doi asociaţi, un club de fotbal pentru copii.
În perioada 2014 - 2016, a fost lector la Şcoala Federală de Antrenori din cadrul FRF.
Ilie Drăgan a fost fotbalist junior la Rapid, iar ca senior a jucat doar la nivelul Ligii a IV-a.